Campania online #BunSimțTuristic. Să salvăm Sfinxul și Babele!

Publicat: 05 sept. 2019, 20:06 Autor: Loredana Life
Campania online #BunSimțTuristic. Să salvăm Sfinxul și Babele!

Consecventă  misiunii sale de a susține orice demers public de protejare și conservare a valorilor patrimoniului geologic, al biodiversității, culturii și a peisajelor din siturile în care se află, conferind acestora un statut juridic adecvat valorii de bun public al României, Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate (ANANP) a salutat campania civică online #BunSimțTuristic inițiată de către Cristina Predoiu, participând, la invitația acesteia, a Regiei Naționale a Pădurilor și a Administrației Parcului Natural Bucegi – în calitate de co-organizatori – la manifestarea din data de 31 august 2019, organizată pe Platoul Bucegi.

Să salvăm Sfinxul și Babele. La eveniment, alături de organizatori au participat reprezentanți ai organizațiilor de
mediu, Jandarmeriei Montane, Serviciiilor Salvamont, membri ai Fundației Ecologice Carpați,
artiști și turiști. ANANP a fost reprezentată de o delegație formată din reprezentanți ai Serviciilor
Teritoriale Brașov și Prahova, ocazie cu care a formulat recomandări și măsuri care pot fi puse în
aplicare de către administrația Parcului Natural Bucegi cu privire la delimitarea clară în teren a
zonelor de protecție integrală sau strictă și amenajarea unor trasee tematice limitrofe celor două
monumente ale naturii, Sfinxul și Babele.

Să salvăm Sfinxul și Babele!

Celebrele formațiuni naturale – de o importanță geologică și geo-morfologică
recunoscută, monumente ale patrimoniului natural proprietate publică a statului – posedă o
valoare estetică, științifică și educativă imensă. Ele oferă o perspectivă unică asupra
proceselor geologice care marchează evoluția Pământului. Documentarea realizată de către
TopGeocart pe Sfinxul din Bucegi – prin scanarea cu laser 3D si cu ajutorul tehnologiei Leica* în
cadrul unei cercetări de pionierat – a imortalizat fidel un moment al existentei monumentului de
patrimoniu, care poate constitui un reper pentru evoluția stării de conservare/ degradare a
acestuia prin monitorizare periodică.

Scanarea a evidențiat elemente invizibile ochiului uman, fisuri și zone predilecte de
scurgere a apelor corozive, crelarea dominanței sectoarelor de eroziunea cu direcția vânturilor.
Acuratețea ridicată a modelului rezultat constituie un suport pentru documentarea digitală a geomoștenirii României, pentru realizarea unor analize de măsurare, monitorizare, conservare și
restaurare în viitor. Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate-ANANP își propune, prin
misiunea sa, să avanseze și să promoveze o perspectivă nouă asupra moștenirii geologice („geomoștenire”) din ariile naturale protejate ale României.

Să dezvolte voluntariatul și parteneriatul cu instituții, organizații civice și profesioniști cu
expertiza în știința conservării și tratării preventive pentru a asigura conservarea geo-moștenirii.
Întâlnirea de pe Platoul Bucegi a fost un nou prilej pentru a lansa un apel la
comportament responsabil față de natură, luând în considerare numeroase semnale de alarmă
venite din partea societății civile cu privire la comportamentul iresponsabil al unor turiști,
inclusiv față de față de cele două monumente, Sfinxul și Babele. Totodată, ANANP mulțumește
celor care participă activ la protejarea patrimoniului natural al României și a deschis porți
colaborării prin programul ,,Natura în spirit și fapte – voluntariat pentru viitor”.

Publicat: 05 sept. 2019, 20:06 Autor: Loredana Life
Pe aceeași temă
×